REFERAT MODULUL PSIHOPEDAGOGIC

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI SOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA DREPT

PEDAGOGIE

(CONSPECT)

AUTOR : CONSTANTIN CUCOȘ

COORDONATORI: STUDENT:

Prof. univ. dr. STAN PANȚURU

Asistent univ. MARIUS BÂZGAN NUME: PETRILA RADU

ANUL: I

GRUPA: V

AN UNIVERSITAR 2009-2010

BRAȘOV

DATA LECTURII : 12. 04. 2010 – 24. 05. 2010

1. ÎNSCRISURILE

1. NUME ȘI PRENUME AUTOR : CUCOȘ CONSTANTIN

2. TITLUL LUCRĂRII : PEDAGOGIE

3. EDITORUL : editura POLIROM

4. LOCUL PUBLICĂRII : IAȘI

5. ANUL PUBLICĂRII : 1996

6. NUMĂRUL DE PAGINI : 230

B. PREZENTAREA LUCRĂRII

1.SUBIECTUL TRATAT / IDEEA PRINCIPALĂ

Lucrarea de față este una din lucrările de referință ale domeniului educației și pedagogiei.

Autorul reușește prin această carte să aducă o contribuție însemnată în acest domeniu, bogata bibliografie de la sfârșitul fiecărui capitol fiind un indiciu că nu a dorit doar să își exprime exclusiv ideile sale ci a ținut cont și de părerea multor autori consacrați, dorind să reunească principalele idei pentru înțelegerea facilă a pedagogiei.

Cartea este structurată în 15 capitole, dezvoltând atât teme tradiționale(ce este educația, metodologie didactică, metode de învățământ, comunicarea didactică, rolul educatorului, etc.), cât și mai multe aspecte inedite ca : educația religioasă, educația axiologică și interculturală, îndoctrinarea în învățământ, problematica filosofiei educației.

Autorul afirmă în capitolul introductiv că „prezenta lucrare se adresează profesorilor și învățătorilor, studenților – viitorii profesori și tuturor celor implicați în câmpul educațional, interesați de teoria și de practica educațională (părinți, preoți, asistenți sociali, ghizi, militari, etc.)”.

Ca o idee principală susținută în text, autorul notează că „informațiile și interpretările aduse de autor facilitează o bună orientare în problematica pedagogică, atât prin reiterarea unor teme tradiționale – dar îmbogățite de semnele timpului nostru – cât și prin deschiderea de noi discuții asupra unor probleme pedagogice mai puțin comentate.”

Scopul acestei lucrări, susține autorul, este ca volumul să se poată converti „într-un sistem eficient în mâna (și mintea) celui preocupat de autopefecționarea sa, dar și într-un îndreptar util pentru cei ce au a trece examenele pentru diferite grade didactice, majoritatea temelor propuse aici figurând în programele de perfecționare.”

2. GENUL LUCRĂRII

Această carte este o lucrare de specialitate, genul ei fiind, probabil, culegere de texte îmbinat cu eseu pentru că face o expunere detaliată a ceea ce inseamnă educație din punct de vedere pedagogic.

Autorul încearcă să răspundă la întrebări într-un limbaj accesibil contopit cu limbajul de specialitate, reușind să redea o imagine a vastului domeniu numit: Pedagogie.

Plecând de la premisa că lucrarea nu se adresează exclusiv specialiștilor,putem afirma că nu este doar o lucrare de specialitate ci, mai mult decât atât, este o culegere de idei esențiale, o expunere amănunțită a acestei părți a educației.

3. IDEILE ESENȚIALE / INTENȚIILE AUTORULUI

În capitolul „PEDAGOGIA - ȘTIINȚĂ A EDUCAȚIEI” autorul subliniază importanța pedagogiei, teoriile privind pedagogia date de unii cercetători ca Durkheim, Emile Planchard, condițiile pe care le îndeplinește pedagogia ca să poată fi numită „principala știință a educației”, particularitatea pedagogiei în raport cu celelalte discipline care studiază fenomenul educativ, evoluția, din punct de vedere istoric, a pedagogiei, de la stadiul sentințelor empirice, spontane, până la cel al reflecției sistematice de factură filosofică sau științifică.

În a treia parte a acestui capitol autorul susține faptul că pedagogia poate fi și periculoasă atunci când considerăm că „pedagogul este cel care vine și dictează, decretează, obligă”, când credem că „pedagogia se pune în serviciul unei violențe simbolice la adresa individului”.

În capitolul „EDUCAȚIE ȘI CONTEMPORANEITATE”, distinsul profesor începe cu o întrebare abruptă „ Ce (mai) este educația?” , la care s-au dat multe răspunsuri așa încât nu mai există o siguranță dacă cineva mai poate da o definiție completă a acestui concept. Acest lucru îl remarcă și autorul punând adverbul „mai” în paranteză, evidențiind prin acest fapt că educația este un proces, în continuă schimbare, nu este imuabilă și nu-i poate fi dată o definție fixă.

Tot în acest capitol autorul se mai referă și la faptul că „ în literatura de specialitate, mai întâlnim și alți termeni corelativi educației: dresaj, domesticire, îndoctrinare, salvare, formare, instruire, învățare, etc.”, împarte educația în trei forme – formală, nonformală și informală – pornind de la „varietatea situațiilor de învățare și de la gradul diferit de intenționalitate acțională.” Printr-un subcapitol, autorul definește și sintagma de „educație permanentă”, acest concept nefiind practicat în perioada comunistă. Autorul consideră că „acest concept este specific pedagogiei contemporane.”

Într-un alt capitol ne sunt prezentate finalitățile educației, ce scopuri vizează educația, „prototipul de personalitate către care se tinde”, adică – dimensiunea teleologică a educației.

„Normativitatea activității didactice” este următorul capitol în care ni se explică ce este un principiu didactic și care sunt principiile didactice (principiul integrării teoriei cu practica, principiul respectării particularităților de vârstă și individuale, principiul accesibilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, principiul sistematizării și continuității în învățare, principiul corelației dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract, principiul participării active și conștiente a elevului în activitatea de predare, învățare, evaluare, principiul însușirii temeinice a cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor).

Despre conținutul învățământului, curriculum, sursele conținutului învățământului, plan, programă, manual ni se vorbește în capitolul „Conținutul procesului instructiv-educativ”. Acest conținut constă din „ansamblul structurat de valori din domeniile științei, culturii, practicii, sedimentate în societate la un moment dat și devenite puncte de reper în proiectarea și realizarea instruirii.”

Un alt capitol este „Metodologia și tehnologia instruirii” în care se definesc conceptele de: tehnologie didactică, metodologie didactică, metodă didactică, procedeu didactic, se analizează fiecare formă a fiecărui concept, se clasifică și se dau soluții pentru o instruire cât mai prolifică.

„Evaluarea randamentului școlar” este următorul capitol. La început, autorul arată că „sensul termenului evaluare îngăduie mai multe conotații, în funcție de realitățile educaționale de crae încearcă să dea seamă: evaluarea sistemului, cea a instituției de învățământ, evaluarea programelor, a profesorilor, a elevilor, etc.”. Autorul mai subliniază și importanța și funcțiile evaluării( de constatare, de informare, de diagnosticare, de pronosticare, de decizie, pedagogică), recomandă strategii de evaluare și notare, ne prezintă ca instrument de măsurare a rezultatelor școlare – testul docimologic.

În capitolul „Proiectarea, realizarea și evaluarea activităților instructiv - educative”, autorul vorbește despre aspecte legate de activitatea instructiv – educativă, el susținând faptul că „o descriere sistemică a procesului de învățământ se poate realiza din trei puncte de vedere: funcțional, structural și operațional”. În continuare abordează aceste trei aspecte ale procesului de învățământ, ajungând să vorbească despre importanța și etapele proiectării didactice, despre rolul educatorului în realizarea și desfășurarea activității instructiv – educative.

Următorul capitol este „Comunicarea didactică” unde ni se vorbește despre comunicare și informare didactică, educația ca practică semnificantă, discursul didactic – între demonstrare și argumente. Autorul definește comunicarea didactică spunând că este „un gen aparte de discurs în care demonstrarea și argumentarea, ca acte de explicare și persuadare, se actualizează în mod gradual, completându-se reciproc, în funcție de specificitatea noului context”.

Autorul definește educația estetică în următorul capitol plecând de la ideea că „omul ființează și se desfășoară nu numai în conformitate cu mobiluri intelectiv – practice, ci și în concordanță cu legile frumosului, ale armoniei și coerenței esteticului din natură, societate și opera de artă”. În continuare, autorul delimiteazză obiectivele educației estetice, principiile educației estetice, metodele și formele de realizare a educației estetice.

Educația religioasă este definită în următorul capitol plecând de la premisa conform căreia „percepția religioasă a lumii poziționează prin ea însăși omul și umanitatea pe traiectul rectitudinii morale.” Autorul continuă vorbind despre nevoia de transcendență a ființei umane, considerând că „omul are o existență multidimensională, raportându-se la realitate nu numai prin raționalitate sai intenționalitate pragmatică, ci și prin simțire și prin trăire contemplativă.” În ultima parte a capitolului, autorul vorbește despre statutul educației religioase în școala românească.

Educația axiologică este privită de autor din prisma a două probleme: „dacă nu cumva suntem în prezența unei exprimări tautologice, căci educația nu se poate face decât în spiritul anumitor valori” și „ce realitate ar acoperi noul concept: o latură a educației, o – nouă educație – sau un nou principiu al învățământului?”

Educația interculturală este dezbătută plecând de la ideea că „ este un truism afirmația că societatea noastră actuală devine din ce în ce mai accentuat pluriculturală.” Autorul mai abordează și învățământul românesc în perspectiva educației interculturale trecând la următorul capitol – „Îndoctrinarea în învățământ”unde ni se prezintă date despre educație și condiționare, despre sloganul pedagogic, despre situații de îndoctrinare în învățământ, despre șansele dezideologizării învățământului.

Despre filosofia educației ni se vorbește în capitolul „Pentru o filosofie a educației”, autorul făcând un scurt istoric al evoluției conceptului de educație, vorbind despre conținutul și problematica filosofiei educației, autorul terminându-și lucrarea cu o întrebare la care răspunsul îl știe tot el: „Să fi rămas dezvoltarea teoriei în urma dezvoltării practicii?”

4. CONCEPTE PRINCIPALE

Conceptele cu care operează autorul sunt diverse și diferă de la capitol la capitol. Există mai multe tipuri de concepte: unele recurente, pe care le regăsim pe tot parcursul cărții (pedagogie, educație, învățământ, activitate didactică, ), iar altele specifice capitolului în care sunt plasate (educație religioasă, finalități ale educației, educație formală, educație informală, educație nonformală, plan, programă, manual, metode de învățământ, mijloace de învățământ, educație estetică, educație axiologică, educație interculturală, îndotrinare, slogan pedagogic, filosofia educației, etc.)

5. CITATE REPREZENTATIVE

„Pedagogia se particularizează, în raport cu celelalte discipline care studiază fenomenul educativ, prin aceea că se oprește asupra producerii intenționate a unor modificări în structura internă a personalității”(Drăgan, Nicola, 1995, p.12)

„Pedagogia studiază esența și trăsăturile fenomenului educațional, scopul și sarcinile educației, valoarea și limitele ei, conținutul, principiile, metodele și formele de desfășurare a proceselor paideutice.”

„Pedagogia legiferează nu numai distribuția cunoașterii, ci și cenzura ei.”

„Educația este un demers aplicabil doar la specia umană; această acțiune nu poate extinde asupra lumii animalelor sau a plantelor, întrucât în acest perimetru factorul conștiință – fără de care nu există educație – lipsește cu desăvârșire”.

„Finalitățile educației se decantează pe axa idealitate – realitate, printr-un dozaj optim între dezirabilitate și posibilitate.”

„Principiile didactice se referă la acele norme orientative, teze generale cu caracter director, care pot imprima procesului paideutic un sens funcțional, asigurând, prin aceasta, o premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse.”

„Cunoașterea umană se realizează prin întreținerea unui dialog pemanent între concretul senzorial și raportarea rațional – intelectivă la realitate.”

„Conținutul activității instructiv – educative este dimensionat conjunctural, în funcție de gradul de dezvoltare congnitivă a societății, de specificitatea culturală a unei comunități, de marile curente de idei devenite dominante, de interesele și năzuințele oamenilor.”

„Cele mai bune conținuturi(ale învățământului) sunt cele care permit adiționarea de noi informații, fără schimbarea în permanență a programelor școlare.”

„Planul de învățământ este un document școlar emis de o instituție de învățământ, având funcția de a orienta procesele instructiv – educative.”

„O metodă nu este bună sau rea în sine, ci prin raportarea ei la situația didactică respectivă, criteriul oportunității sau adecvării la o anumită realitate fiind cel care o poate face mai mult sau mai puțin eficientă.”

„Mijloacele de învățământ sunt instrumente sau complexe instrumentale menite a facilita transmiterea unor cunoștințe , formarea unor deprinderi, evaluarea unei achiziții , realizarea unor aplicații practice în cadrul procesului instructiv – educativ.”

„Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de măsurare obiectivă ci ca o cale de perfecționare, ce presupune o strategie globală a formare.”

„O serie de profesori folosesc nota pentru a măsura obiectiv sau chiar pentru a constrânge elevul în a depune un efort suplimentar.”

„Testele au avantajul că permit verificarea întregii clase într-un timp foarte scurt, încercând să cuprindă ceea ce este esențial în întreaga materie de asimilatși determinând la elevi formarea unor deprinderi de învățare sistematică.”

„Calitatea evaluării realizate de profesor se repercutează direct asupra capacității de autoevaluare a elevului.”

„Proiectarea unei discipline pentru un an sau un trimestru școlar se realizează prin planificarea eșalonată pe lecții și date temporale exacte de predare a materiei respective.”

„Succesul unei lecții este garantat de buna pregătire și anticipare a secvențelor instructiv – educative de către învățator sau profesor.”

„Credem că, pe viitor, cadrele didactice trebuie să acorde o atenție sporită configurării ethosului comunicativ, date fiind influențele acestui subsistem asupra tuturor componentelor activității educative.”

„Educația estetică presupune nu numai formarea unor aptitudini și deprinderi de sesizare sau apreciere a frumosului artistic, dar și însușirea unor cunoștințe specifice de istorie și teoria artei.”

„Educația omului este autentică atunci când se bazează, dar și fundamentează un sistem axiologic individual, congruent, relativ imperturbabil, incluzând valori fundamentale, constante care să scape perisabilității și facticității cotidiene. ”

„Cultura poate fi vizată ca acel liant, acel factor comun, ce înlesnește consensul și înțelegerea înttre oameni la scară mondială.”

„Problemele lumii contemporane, cu un caracter global și prioritar, imprimă educației o notă din ce în ce mai complexă, iar această complexitate trebuie tratată ca atare.”

6. ÎN CE TEME ALE DISCIPLINEI T.M.C. POT FI VALORIFICATE IDEILE DIN ACEASTĂ CARTE

Distinsul profesor Constantin Cucoș abordează în această lucrare demersul formativ, dintr-o perspectivă inedită și orginală, pentru a-l desluși celor neințiați în tainele pedagogiei și, totodată, practicienilor din acest domeniu.

Pe tot parcursul cărții, autorul încearcă să delimiteze știința pedagogiei de celelalte științe printr-o tehnică personală, punând în evidență caracteristicile pedagogiei și subliniind importanța acesteia de-a lungul istoriei învățământului.

Autorul ne pune în temă cu anumite aspecte din teoria și metodologia curriculumului, ne definește conceptele de : educație formală, nonformală și informală, de principiu didactic, de conținut al învățământului (plan, programă, manual), etc. Autorul arată că învățământul a evoluat, demonstrând aceasta prin faptul că au apărut noi tendințe în metodologia didactică.

Educația are mai multe puncte de vedere din care poate fi privită(educație estetică, religioasă, axiologică, interculturală), autorul prezentând aspectele cele mai importante ale ficecărui tip de educație.

Pentru T.M.C., această carte este de un real folos întrucât ne oferă date despre diversele interferări ale diferitelor domenii de activitate în opera de educare și formare a omului.