ANUNT IMPORTANT!

Am mutat majoritatea postarilor de pe blog pe platforma wordpress pentru o vizualizare mai practica!
VA ASTEPTAM PENTRU NOI POSTARI, CURSURI AICI: NOUL BLOG

Primeste postarile de pe blog prin e-mail :

marți, 17 mai 2011

Dreptul familiei. Bunurile comune, impartire, bunuri proprii administrare, folosinta, dispozitie, locuinta, terenuri, constructii, venituri, concubini

Dreptul familiei. Bunurile comune, impartire, bunuri proprii administrare, folosinta, dispozitie, locuinta, terenuri, constructii, venituri, concubini




Împartirea bunurilor comune, în timpul casatoriei, se poate face la cererea oricaruia dintre soti sau la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti. Potrivit art. 36 din C. fam. alin. 2, bunurile comune pot fi împartite în timpul casatoriei la cererea oricaruia dintre soti.

Conditii:

Sa existe motive temeinice în acest sens.

Ele sunt apreciate de instanta judecatoreasca ( ex.: abandonarea fortata a domiciliului comun din cauza relelor tratamente; vârsta avansata si starea de boala a unuia din soti).

Împartirea bunurilor comune se face în timpul casatoriei, adica în intervalul cuprins între momentul încheierii casatoriei si momentul în care oricare din soti a introdus o actiune în divort. Daca unul dintre soti a intentat actiunea de divort, partajul are loc în cadrul acestei actiuni conform art. 36 alin. 1, ceea ce nu mai justifica introducerea actiunii conform alin. 2.

Împartirea bunurilor comune se poate face, prntru motive temeinice, numai prin hotarâre judecatoreasca. Deci, conventiile de partajare a bunurilor comune în timpul casatoriei sunt lovite de nulitate absoluta. Dreptul de actiune al sotilor pentru împartirea bunurilor comune are caracter personal, ceea ce înseamna ca poate fi exercitat numai de catre acestia. Actiunea pornita de catre un sot nu poate fi continuata, dupa decesul acestuia, de catre mostenitori.

Împartirea bunurilor comune în timpul casatoriei este de competenta instantei în a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor, unde sunt si bunurile supuse partajului.

Pot fi supuse partajului numai bunurile comune existente în momentul în care se face împartirea.

Valoarea luata în calcul la efectuarea partajului bunurilor comune ale sotilor, este aceea din momentul introducerii actiunii de partaj.

Împartirea bunurilor comune în timpul casatoriei are caracter definitiv. Bunurile astfel împartite devin bunuri proprii iar bunurile ramase neîmpartite, ca si cele care se dobândesc ulterior, sunt bunuri comune.

Dupa cum am mai spus, sotii pot avea doua categorii de datorii: personale si comune. În consecinta, exista doua categorii de creditori: personali si comuni.

Creditorii personali nu pot urmari bunurile comune, ci numai bunurile proprii ale sotului debitor (art. 33 alin. 1 C. fam). Daca bunurile proprii ale sotului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creantelor creditorilor personali, acestia pot cere împartirea bunurilor comune, prin hotarâre judecatoreasca, însa numai în masura necesara acoperirii creantei (art. 33 alin. 2 C. fam.). Actiunea creditorilor personali pentru împartirea bunurilor comune are caracter subsidiar. Actiunea în justitie se introduce împotriva ambilor soti, astfel încât hotarârea sa le fie opozabila.

Împartirea priveste numai bunurile comune prezente ale sotilor si nu cele viitoare. Bunurile atribuite prin împartire fiecarui sot, conform art. 33 alin. 2, devin bunuri proprii.



Bunurile proprii ale sotilor sunt prevazute, limitativ, în art. 31 din C. familiei. Acestea reprezinta exceptia de la regula comunitatii de bunuri. Sotii nu pot sa stabileasca apartenenta la categoria bunurilor proprii a altor bunuri decât cele prevazute în art. 31 C. familiei.

În afara de art. 31, determinarea bunurilor ca fiind proprii se face si în functie de data dobândirii lor (care este anterioara casatorie), având în vedere legatura acestor bunuri cu persoana sotului dobânditor, precum si subrogatia reala (art. 31 lit. f). În anumite situatii, chiar daca bunul a fost dobândit în timpul casatoriei, dar este folosit de catre unul dintre soti pentru uzul personal sau pentru exercitarea unei profesii, acesta devine bun propriu.

Sunt bunuri proprii ale fiecarui sot:

1. Bunurile dobândite înainte de încheierea casatoriei. Desi Codul familiei nu face nici o precizare în acest sens, sunt bunuri proprii si acelea dobândite dupa încetarea sau desfacerea casatoriei de fiecare dintre fostii soti separat sau împreuna.

2. Bunurile dobândite în timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara de cazul în care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune. Bunurile dobândite prin mostenire, legat sau donatie în timpul casatoriei devin bunuri proprii datorita caracterului personal al dobândirii lor. Daca bunurile dobândite prin mostenire ar deveni comune s-ar încalca devolutiunea succesorala stabilita de lege. În ceea ce priveste liberalitatile (donatiile si legatele) sunt acte cu titlu gratuit facute în considerarea persoanei gratificate. Astfel, bunurile dobândite prin donatie si legat sunt bunuri proprii întrucât se tine cont de vointa dispunatorului. Bunurile dobândite prin donatie sunt proprii, fie ca este vorba de donatie directa, indirecta, deghizata sau dar manual.


Între soti se pot face donatii, însa numai în privinta bunurilor proprii. Daca obiectul donatiei între soti l-ar constitui bunurile comune, s-ar crea posibilitatea micsorarii comunitatii de bunuri ceea ce este interzis prin lege (art. 30 alin. 2 C. familiei).

În timpul casatoriei, bunul primit prin legat este propriu, indiferent daca legatul este universal, cu titlu universal sau cu titlu particular întrucât legea nu distinge. Legatul trebuie sa provina de la un tert si nu de la celalalt sot. În acest caz, legatul îsi produce efectele la moartea testatorului.

Daca legatul provine de la celalalt sot, el îsi produce efectele la moartea sotului testator, adica la încetarea casatoriei.

Partea finala a art. 31 lit. b precizeaza ca dispunatorul (testator sau donator) poate sa prevada ca bunul va deveni comun. Dreptul dispunatorului ca bunul sa devina comun este limitat de prevederile legale cu privire la rezerva succesorala. În cazul în care obiectul donatiei îl formeaza bunurile din rezerva succesorala a sotului gratificat, clauza prin care s-ar dispune ca donatia devine bun comun este nula deoarece bunurile apartin prin lege mostenitorului rezervatar si nu vor intra în categoria bunurilor comune. Daca dispunatorul precizeaza, în mod expres, ca bunul este comun sau este destinat obtinerii unui alt bun comun (de exemplu, când se doneaza o suma de bani în vederea achizitionarii unui apartament pe care dispunatorul îl doreste comun), atunci bunul donat este comun. Daca dispunatorul nu face o asemenea precizare atunci bunul donat este bun propriu.

Daca liberalitatea este facuta unuia dintre soti cu mentiunea expresa ca devine bun comun, se considera ca sotul donatarului sau legatarului nu se poate opune la acceptarea donatiei sau testamentului.

Darurilor de nunta, acestea sunt considerate bunuri comune ale sotilor deoarece sunt dobândite în timpul casatoriei. Aceasta situatie este întâlnita în cazul în care darurile de nunta sunt obisnuite. Daca darurile de nunta constau în sume mari de bani sau în bunuri de valoare (de exemplu, o casa) donate de catre parinti, fara sa se precizeze ca ele se fac ambilor soti, atunci bunurile sunt proprii.


Bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti.


Aceste bunuri devin proprii având în vedere destinatia lor. Textul legii se refera la doua categorii de bunuri: bunuri de uz personal si bunuri destinate exercitarii profesiei unuia din soti.

Pentru a fi bunuri proprii, bunurile de uz personal trebuie sa întruneasca anumite conditii:

- bunul sa apartina unuia din soti (de exemplu, obiectele de vestimentatie);

- bunul devine propriu sotului care-l foloseste, fara sa se faca distinctie între modurile de dobândire (de exemplu, bunul dobândit de sotul care-l foloseste pentru uzul sau personal devine propriu chiar daca a fost procurat cu bunuri comune);

- bunul trebuie sa fie destinat în mod efectiv uzului exclusiv si personal al unuia din soti (de exemplu, îmbracamintea). Nu este suficienta, deci, numai destinatia bunului, dupa natura sa, pentru ca acesta sa fie bun propriu, ci trebuie sa fie folosit efectiv de catre unul din soti. Bunurile de lux (de exemplu, bijuteriile), fiind lucruri de valoare, sunt bunuri comune, chiar daca sunt folosite de catre un singur sot.

În cazul bunurilor destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti, acestea sunt bunuri proprii daca au fost dobândite de catre un sot si daca sunt destinate exercitarii profesiei de catre sotul dobânditor al bunului. Aceste bunuri sunt proprii, indiferent daca ele sunt dobândite cu mijloace proprii ale sotului dobânditor sau cu mijloace comune ambilor soti. Totusi, daca bunurile destinate exercitarii profesiei unuia din soti reprezinta obiecte de lux si au fost dobândite cu valori comune, aceste bunuri sunt comune deoarece au depasit destinatia lor matrimoniala. În cazul în care un sot exercita mai multe profesii, bunurile destinate exercitarii fiecareia dintre acestea sunt proprii, cu conditia sa fie vorba de îndeletniciri cu caracter profesional.

Când ambii soti au aceeasi profesie, bunurile pe care le folosesc pentru exercitarea ei sunt bunuri aflate în coproprietatea acestora, ele pastrându-si caracterul de bunuri proprii.


Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri.

Bunurile dobândite cu titlu de premiu si recompensa sunt bunuri proprii ale sotului.

Premiul, în sensul art. 31 lit. d din C. familiei, se acorda pentru merite deosebite sau pentru activitatea de creatie literara, artistica sau stiintifica.

Prin recompensa trebuie sa se înteleaga un fel de premiu acordat pentru merite deosebite.

De asemenea, C. familiei, atunci când vorbeste de "manuscrise stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii", se refera la obiectele materiale prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala a autorului. Autorul are un drept de proprietate asupra obiectului material prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala iar acest drept este un bun propriu. Manuscrisele, în cazul în care au o valoare istorica si documentara deosebita, sunt considerate ca facând parte din patrimoniul cultural-national.


Indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei.


Indemnizatia de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei, încasata de unul din soti, ori creantele cu privire la acestea sunt bunuri proprii întrucât sunt destinate sa repare o paguba exclusiv personala.

Din textul legii rezulta urmatoarele:

- indemnizatia de asigurare presupune un contract de asigurare cu privire la persoane. Prin urmare, indemnizatia de asigurare reprezinta un bun propriu întrucât aceasta se acorda pentru pagube pricinuite persoanei unuia dintre soti, si nu pentru pagube aduse bunurilor acestuia.

- despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei unuia dintre soti, ca urmare a faptei ilicite a altei persoane, constituie bun propriu.

Indemnizatia de asigurare si despagubire se acorda pentru a se repara pagube intim legate de persoana celui vatamat. Daca prejudiciul este strâns legat de persoana, despagubirea si indemnizatia sunt bunuri proprii.


Valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.

În temeiul art. 31 lit. f din C. familiei, devin proprii:

- bunul dobândit în schimbul altui bun propriu.

- pretul vânzarii unui bun propriu.

- creanta pretului de vânzare a unui bun propriu.

- bunul cumparat cu pretul obtinut din vânzarea unui bun propriu.

- indemnizatia de asigurare pentru prejudiciul adus unui bun propriu.

- despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu.

Aceste bunuri devin proprii în baza subrogatiei reale cu titlu universal. Subrogatia reala presupune înlocuirea juridica a unui bun cu altul. Subrogatia îsi produce efectele si partial, în cazul în care un bun comun a fost reparat sau modificat cu bunuri proprii sau când a fost dobândit în parte cu bunuri comune si în parte cu bunuri proprii. Subrogatia este expres reglementata de lege doar în cazul bunurilor proprii.



Potrivit principiului egalitatii dintre soti, ei hotarasc de comun acord si în deplina egalitate cu privire la administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor comune.

Aceasta regula este valabila si în cazul separatiei în fapt, în cazul disparitiei unuia dintre soti (chiar constatata judecatoreste), în cazul punerii sub curatela sau al punerii sub interdictie. În cazul celui care beneficiaza de curatela sau care este pus sub interdictie, drepturile se exercita prin intermediul curatorului, respectiv tutorelui.

Potrivit art. 35 alin. 2 din C. familiei, oricare dintre soti este prezumat relativ a avea mandat tacit din partea celuilalt sot în îndeplinirea actelor de administrare, folosinta si dispozitie cu privire la bunurile comune. Totusi, daca sotii sunt despartiti în fapt, aceasta prezumtie nu functioneaza. De asemenea, prezumtia de mandat tacit nu functioneaza în cazul actelor de dispozitie cu privire la imobile sau a donatiilor. Încalcarea limitelor mandatului tacit se sanctioneaza cu nulitatea relativa, sotul interesat având si posibilitatea actiunii în revendicare.

Actiunea în constatare, precum si actiunile în conservare cu privire la un bun comun pot fi introduse de unul din soti, chiar si împotriva vointei celuilalt sot, pe când actiunea în revendicare (act de dispozitie) poate fi introdusa de unul din soti în limitele mandatului tacit.

Daca persoana casatorita, declarata moarta pe calea unei hotarâri judecatoresti, reapare, hotarârea judecatoreasca este anulata iar toate actele încheiate de celalalt sot sunt considerate ca fiind încheiate în timpul casatoriei.


Sporul valorii imobilului (sub forma de constructii alaturate, învecinate, suprapuse sau simple îmbunatatiri fara sa se ajunga la transformarea esentiala a bunului proprietate exclusiva a unuia dintre soti) nu conduce la calificarea bunului principal ca bun comun. În aceasta situatie, sporul ar putea fi calificat bun comun, daca mijloacele folosite au fost comune. Daca se ajunge la o transformare esentiala a bunului principal printr-un spor generat de contributia ambilor soti, bunul principal devine un bun comun.


Desi în raporturile dintre banca si soti, titular al sumelor depuse este sotul indicat în livret (întrucât dovada depunerii se face numai cu livretul), depunerea unor sume de bani la banca nu schimba caracterul comun sau propriu al acestora. Astfel, sumele de bani-bunuri comune îsi pastreaza acest caracter prin depunerea la banca, chiar daca în livret apare ca titular un singur sot.



Se identifica urmatoarele situatii:

1. Când numai o parte din rate au fost achitate în timpul casatoriei, locuinta este bun comun numai în masura achitarii acestor rate.

2. Daca toate ratele au fost achitate în timpul casatoriei, locuinta este bun comun.

3. Daca sotii s-au înteles ca o locuinta construita pe numele unuia dintre ei dar cu contributia ambilor (predarea locuintei facându-se anterior încheierii casatoriei) sa devina bun comun, atunci locuinta respectiva dobândeste acest caracter în momentul celebrarii casatoriei.



În cazul terenurilor dobândite prin împroprietarire (se are în vedere crearea dreptului de proprietate care nu a existat anterior în legatura cu acea persoana si, nu reconstituirea dreptului de proprietate), bunul dobândit este bun propriu, daca împroprietarirea s-a facut doar în considerarea meritelor deosebite în munca (Legea nr. 187/1945).

În celelalte cazuri de împroprietarire bunul devine comun daca este dobândit în timpul casatoriei.

În cazul reconstituirii dreptului de proprietate, bunul va avea calificarea de bun propriu sau comun avuta în momentul deposedarii în perioada comunista.



Daca mijloacele sunt bunuri proprii si exista consimtamântul celuilalt sot, constructia va fi bun propriu iar constructorul devine si superficiar. Daca nu are consimtamântul celuilalt sot, i se aplica prevederile art 494 C. civil asa cum au fost detaliate anterior.

Daca mijloacele folosite la constructie sunt doar în parte, bunuri proprii, constructia va fi bun propriu în masura în care încorporeaza bunuri proprii si bun comun în rest, numai daca exista consimtamântul celuilalt sot.




Se deosebesc mai multe situatii:

1. Daca un sot ridica o constructie cu mijloace-bunuri comune pe terenul celuilalt sot, cu consimtamântul acestuia (sau constructia este ridicata de ambii soti), constructia este bun comun iar sotul-constructor dobândeste drept de superficie asupra terenului. Daca constructorul nu a avut permisiunea sotului, proprietar al terenului, el poate fi obligat la darâmarea constructiei cu plata de daune-interese sau sotul, proprietar al terenului, poate deveni proprietar exclusiv al constructiei invocând accesiunea (art. 494 C. civ.).

2. Daca sotul-constructor foloseste mijloace proprii, devine proprietar exclusiv al constructiei si superficiar al terenului numai daca are consimtamântul sotului, proprietar al terenului. Daca nu are acest consimtamânt, este pasibil sa suporte consecintele indicate în paragraful anterior pentru constructorul de rea-credinta (art 494 C. civ.).



În acest caz se aplica regulile accesiunii imobiliare artificiale - art. 488, art. 492-494 C. civ. Se identifica urmatoarele situatii:

1. Daca sotii-constructori au fost de buna-credinta (au permisiunea proprietarului terenului, chiar obtinuta ulterior), ei devin proprietari ai constructiei si superficiari asupra terenului.

2. Daca nu au permisiunea proprietarului terenului, acesta din urma poate invoca accesiunea imobiliara artificiala si deveni proprietar asupra constructiei cu obligatia de a plati constructorilor valoarea manoperei si a materialelor sau sporul de valoare al fondului. De asemenea, poate cere darâmarea constructiei si plata de daune-interese.

3. Daca proprietarul terenului nu este cunoscut sau manifesta dezinteres, el nu poate fi considerat proprietarul constructiei întrucât el dobândeste aceasta calitate în momentul în care invoca accesiunea imobiliara artificiala.

4. În cazul în care terenul a fost atribuit de stat în folosinta sotilor pentru ridicarea locuintei, constructia este bun propriu iar dreptul de folosinta asupra terenului este accesoriu fata de constructie, existând pe durata acesteia. În ceea ce priveste dreptul de folosinta asupra unui asemenea teren, este bun comun sau bun partial comun si partial propriu, urmarind prin corespondenta calificarea juridica a constructiei. În cazul partajului locuintei comune sau numai partial comune, dreptului de folosinta i se va aplica aceeasi solutie ca si dreptului asupra locuintei.



Remuneratia specifica contractului de munca poate fi privita sub forma unui drept de creanta (în cazul remuneratiei neîncasate) care se stinge prin plata si sub forma unui drept real (în cazul remuneratiei încasate). Remuneratia sub forma unui drept de creanta este un bun propriu iar remuneratia încasata este bun comun. De aceasta din urma se va tine seama la determinarea cotei-parti a fiecaruia din soti din totalitatea bunurilor comune. Specific remuneratiei încasate este si faptul ca nu i se aplica întotdeauna regulile subrogatiei reale. Astfel, cu remuneratia încasata, care este bun comun, se pot achizitiona bunuri proprii.

Sunt bunuri comune si remuneratiile încasate în timpul casatoriei chiar daca au fost depuse la CEC, bursa dobândita de catre unul din soti, veniturile încasate de membrii cooperatori sau pensiile platite de asigurarile sociale, chiar în conditiile unei perioade de contributie anterioare casatoriei.

Solutia indicata la remuneratia rezultata din raportul de munca este valabila si remuneratiei autorilor (Legea nr. 8/1996).



Partile sociale, în relatiile dintre societatea comerciala si soti, pentru capital subscris în timpul casatoriei, au ca titular sotul indicat în scriptele societatii. În relatiile dintre soti, partile sociale au ca titulari ambii soti daca au fost subscrise bunuri comune.




Relatiile patrimoniale dintre concubini sunt patronate de dreptul comun (dreptul civil). Aceasta deoarece statul ocroteste numai relatiile afective dintre barbat si femeie manifestate în cadrul casatoriei. În cosecinta, proprietatea comuna poate avea ca titulari concubinii, în cazul coachizitiei sau contributiei comune la ridicarea unei constructii. Aceasta proprietate comuna este pe cote-parti si nu una devalmasa.

În cazul în care concubinii se înteleg ca o constructie ridicata prin contributia ambilor sa devina comuna, atunci edificiul va dobândi caracterul de bun comun, în sensul dreptului familiei, la oficializarea casatoriei.
În cazul concubinilor constructori se aplica regulile accesiunii imobiliare artificiale asa cum au fost detaliate mai sus. Sursa : click aici

Niciun comentariu:

CASTIGA BANI DIN CLICK !

Share it

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...